BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

sâmbătă, 19 decembrie 2015

COLINDELE CRACIUNULUI -TRADITIILE ROMANILOR

    Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-şi obârşia în zorii constituirii sale în vatra vechii Dacii. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei.
   Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice.

În decursul istoriei noastre, colindele au circulat pe cale orală, adică prin viu grai, ele fiind consemnate în scris şi notate muzical, mult mai târziu, îndeosebi pe filele cărţilor de strană, pe ceasloave şi minee, dar strânse şi în colecţii de colinde şi predate de dascăli de biserici. Dar unde şi cine anume a plămădit aceste frumoase colinde? Cu certitudine în sânul Bisericii-mamă a neamului nostru au apărut aceste comori şi licăriri de lumină, fiind creaţia sfântă a poporului nostru, străbătut de o negrăită sensibilitate şi de la începuturile sale, mărturisitor al credinţei creştine celei adevărate. De aceea, până astăzi colindele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, pace şi bucurie dumnezeiască. Cel mai des cântate în spaţiul mioritic românesc, alături de doinele şi baladele bătrâneşti, colindele, prin forma şi adevărurile de credinţă transmise într-o manieră simplă şi concentrată, plină de acurateţe literară şi inocenţă spirituală, se găsesc pe buzele tuturor creştinilor ortodocşi, şi nu numai. Obiceiul de a colinda a prins rădăcini şi la alte popoare, fiindcă prin colinde se exprimă iubirea şi recunoştinţa tuturor creştinilor pentru darul dumnezeiec al Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră a tuturor. 

Pentru a da expresie şi căldură laudei şi mulţumirii aduse lui Dumnezeu, colindele sunt cântate pe la casele oamenilor şi în biserici, începând de la sărbătoarea Sfântului Andrei şi până la Bobotează. Dar ele nu se vorbesc, ci sunt cântate, fiindcă prin cântec sau melos ele sunt menite să se adreseze deopotrivă minţii şi sufletului. Pe de o parte ne luminează mintea, pe de alta, ne mişcă inima şi fac legătura dintre inimă şi minte. Totodată ele sunt punţi între generaţiile prezentului şi ale trecutului şi exprimă legătura noastră cu Hristos şi Sfinţii Apostoli, fapt exprimat foarte frumos în versurile unui colind: Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun / tot moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun.
Colindele de Crăciun sunt religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion).
În general, capitolul teologiei creştine, cu puternice influenţe de factură populară, este preferinţa celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum 'Steaua sus răsare', 'În oraşul Vifleem', sau 'Trei crai de la Răsărit'.


COLINDE DE CRĂCIUN. Colindele laice (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurăţel, etc.
Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ''Steaua sus răsare'', ''Trei păstori se întâlniră'', ''O, ce veste minunată'', '' În oraşul Viflaim''. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generaţie la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediţii.
Alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică naşterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măşti. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

COLINDE DE CRĂCIUN.Umblatul cu capra de Crăciun
Umblatul cu capra este un obicei de Crăciun ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta — cerb în Hunedoara, capra sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă în Transilvania. În Muntenia şi Oltenia capra e denumită brezaia.
Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă cu nelipsiţii lăutari care acompaniază dansul caprei, care sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renaşterii divinităţii.
COLINDE DE CRĂCIUN. Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de uşă sau de fereastră. Prin aceast colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: ''Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut''. Refrenul ''Florile dalbe'', des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.

Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca şi folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calităţi atribuite plantei: energie şi vigoare şi este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de Anul Nou.
După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în faţa mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere şi alte produse tradiţionale. Sensul acestui colind este de a trece belşugul, sugerat prin bogăţia şi varietatea produselor alimentare aşezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul ''cel mare'', adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toţi membrii familiei.
Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belşugului. Cel care conduce grupul de colindători mulţumeşte gazdei pentru daruri.
COLINDE DE CRĂCIUN. Tradiţii de Crăciun din Ardeal
În Transilvania, în dimineaţa de Ajun copiii, în grupuri de opt, nouă, se adună într-un capăt de sat şi pornesc în alai. Alt grup porneşte din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiţi în casă băieţii, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte şi le aruncă un coş cu mere. Femeile aruncă un fel de colăcei numiţi colindreţi şi fructe (mere). La vărsarea fructelor copiii se întrec să le adune. Numele obiceiului diferă chiar în cadrul aceluiaşi judeţ (''Codrea'' la Pianul de Jos, ''Bună dimineaţa la Moş Ajun'', la Pianul de Sus, judeţul Alba).
Feciorii colindă după copii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. O singură ceată pe sat. Îşi aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai înveţe colinde. În frunte merge vătaful mare, mai isteţ şi dintr-o familie înstărită, ales doar pentru sărbătorile de iarnă. Vătaful mare ţine evidenţa câştigurilor şi conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuieşte pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.

COLINDE DE CRĂCIUN. Primul colind se cântă acasă la preot să dezlege postul. Apoi urmează celelalte gospodării din sat. Când ajung în faţa unei case, colindătorii cântă la fereastră, după care gazda îi pofteşte în casă. Şeful colindătorilor întreabă dacă sunt primiţi Feciorii de Crăciun. După ce cântă trei, patru colinde la uşă, cântau: ''Primeşte-ne gazdă-n casă/Şi pune colac pe masă/Lângă colac şi cârnaţi/Şi-o litră de vinars''. Dacă până la terminarea colindului gazda nu deschide uşa, înseamnă că nu te primeşte. Atunci strigă colindătorii: ''Bureţi pe pereţi''.
A doua zi de Crăciun, începe jocul la casa gazdei. Chemătorii sunt împodobiţi cu năframe şi panglici tricolore şi merg la casele fetelor şi feciorilor să-i cheme la horă. A treia zi, feciorii vin cu muzica la biserică, unde se adună toţi tinerii la joc. În a patra zi se ''îngroapă'' Crăciunul şi sunt chemate iarăşi fetele la joc.

SURSE-http://ziarullumina.ro/colindele-craciunului-traditie-sfanta-a-neamului-romanesc-826.html;
http://www.gandul.info/magazin/colinde-de-craciun-colindul-din-ajunul-craciunului-si-traditii-de-craciun-11811201

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu