Mai târziu însă, Biserica a interzis COLINDELE DE CRACIUN, nemulțumită fiind de conotațiile păgâne ale termenului colindă (echivalentul englez carol este derivat din grecescul choros, care desemna un dans în cerc, în care dansatorii cântau).
În secolul al XII-lea, învățăturile creștine și-au schimbat viziunea și au trecut de la un Dumnezeu răzbunător la aspectele mai umane a lui Iisus și astfel a apărut și interesul pentru detaliile Nașterii Domnului. O expresie a acestui interes devine noul tip de cântec sacru popularizat de franciscani- muzică de corindă cu versuri.
Noile colinde s-au răspândit în Italia cu ajutorul franciscanilor și al dominicanilor, devenind în scurt timp populare în întreaga Europă. Exemplele din această perioadă includ colindul macaronic german In dulci jubilo și polonezul W zlobie lezy.
Secolele al XV-lea și al XVI-lea au constituit, dintr-un punct de vedere, epoca de aur a colindelor. Acestea erau cântate în case și pe străzi, în cadrul slujbelor religioase și în reprezentațiile teatrale, la răspândirea lor contribuind și recent inventata tiparniță. Din Anglia provin Adam Lavy Ybounden, I saw three ships și The Boar's Head Carol, iar din Germania colinde ca O tanenbaum (O, brad frumos) și Es ist ein Ros entsprungen. .
Reforma a pus punct utilizării religioase a colindelor în unele țări protestante precum Anglia și Scoția, locul lor fiind luat de intonarea psalmilor metrici. Deși au fost eliminate din biserici, colindele au continuat să se cânte în casele particulare și de către grupurile care mergeau din ușă-n ușă la colindat în perioada Crăciunului, însă și acest obicei a stârnit indignare în secolul al XVII lea odată cu Revoluția Puritanilor în Anglia, în anii 1640.
Deși restaurația a eliminat majoritatea inovațiilor puritane anti-Crăciun, Biserica Anglicană a continuat să se opună folosirii colindelor în activitățile religioase. Din 1660 până în secolul al XIX-lea, singurele colinde care au primit aprobarea oficială în Anglia au fost While Shepherds Watched Their Flocks by Night și Hark the Herald Angels Sing. Interpretarea colindelor s-a limitat la bisericile din nordul și vestul Angliei și congregațiile catolică și disidente, mulți fiind cei pregătiți să anunțe pieirea colindelor în primii ani ai secolului XIX.
Salvarea COLINDELOR DE CRACIUN a fost posibilă grație eforturilor depuse de culegătorii de colinde precum William Sandys, John Stainer și J.M. Neale, dar și renașterii interesului general privind celebrarea Crăciunului. Pe lângă culegerea colindelor foarte vechi, au început să apară și unele noi, compozitorii americani aflându-se în fruntea plutonului.
Biserica Anglicană și-a reconfirmat interesul pentru colinde, mai cu seamă după anul 1878, când episcopul Benson de la catedrala din Truro a inventat o formă de serviciu religios numit Învățături și colinde, care combina lecturile din Scripturi cu cântecele.
În secolul XX, interesul pentru COLINDELE DE CRACIUN a crescut. Deși numeroase cântece laice de Crăciun care au apărut în anii 1900 nu pot fi considerate colinde în adevăratul sens al cuvântului (Jingle Bell Rock sau White Christmas, de pildă), domeniul s-a îmbogăți cu o serie de exemple notabile, unele noi, altele readuse de culegători în atenția publicului și câteva preluate prin traducere din alte țări.
În ceea ce privește colindele românești, conform profesorului doctor Nicolae Necula, fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, cele mai vechi COLINDE ROMANESTI ar fi acelea care au refrenul "Leru-i Doamne" sau "Alilerui Doamne", care ar fi forma arhaica, pe cat se pare, a cuvantului bisericesc "Aliluia", după cum a explicat acesta pentru creștinortodox.ro.
SURSA- http://www.b365.ro/colinde-de-craciun-cand-au-aparut-colindele-cele-mai-vechi-colinde-colinde-romanesti_199118.html#sthash.xblb8cMF.dpuf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu