BIBLIOTECA JUDETEANA "OVID DENSUSIANU"

HUNEDOARA- DEVA

vineri, 3 martie 2017

ZIUA MONDIALA A SCRIITORILOR

   Data de 3 martie, este marcată, în întreaga lume, ca Ziua Mondială a Scriitorilor şi celebrează rolul pe care îl are literatura în dezvoltarea societăţii umane, în oricare colţ al globului, prin libertatea cuvîntului.
Sărbătorită din 1986, Ziua Mondială a Scriitorilor a fost propusă de Congresul Internaţional al PEN Club. Fondată în 1921, la Londra, organizaţia PEN Club Internaţional – acronimul de la „Poets, Essayists si Novelists” (Poeţi, eseişti şi novelişti) – este o asociaţie care include scriitori ai tuturor genurilor literare, de la jurnalişti şi traducători pînă la istorici, şi are drept scop promovarea prieteniei şi a sprijinului între scriitorii din toată lumea. Ideea înfiinţării acestei organizaţii a aparţinut scriitorului englez C. A. Dawson Scott, iar primul preşedinte a fost John Galsworthy. Printre primii membri ai organizaţiei – considerată primul O.N.G. din lume – s-au numărat Joseph Conrad, Elizabeth Craig, George Bernard Shaw şi H.G. Wells. În prezent, PEN Club International are filiale în peste 130 de ţări şi este cea mai mare organizaţie literară din lume, una dintre principalele sale preocupări fiind lupta pentru libertatea de expresie.
PEN Clubul Român a fost înfiinţat în 1923, printre iniţiatori fiind şi Liviu Rebreanu, iar printre membri, de-a lungul timpului, s-au numărat Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu sau Ion Barbu.
Evenimentele istorice i-au întrerupt funcţionarea pînă în 1964, de cînd a fost din nou recunoscută, formal, în România. Organizaţia şi-a reluat cu adevărat activitatea în 1990 sub conducerea scriitoarei Ana Blandiana. În 2013, a fost înfiinţat Premiul PEN România, care se acordă anual unei cărţi ce promovează valorile morale, memoriale şi politice.
“Literatura nu cunoaşte frontiere şi trebuie să rămînă o monedă curentă între oameni, în ciuda frămîntărilor politice internaţionale”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu